Ilie Bolojan, despre decizia CCR și reforma la Senat: „Transparența publicării acestor declarații, atunci când deții o funcție publică, a fost un câștig”

.

Ilie Bolojan a comentat, vineri, 30 mai, decizia Curții Constituționale a României (CCR) de a secretiza declarațiile de avere ale demnitarilor. Președintele interimar al PNL consideră că „transparența este un instrument administrativ eficient care limitează corupția”. De asemenea, acesta a precizat că a terminat reforma în Senat și a reușit să facă economii de 3 milioane euro.

Ilie Bolojan, despre decizia CCR privind secretizarea declarațiilor de avere ale demnitarilor

Ilie Bolojan a comentat decizia Curții Constituționale de secretizare a declarațiilor de avere ale demnitarilor și funcționarilor publici, precizând că asigurarea transparenței este un lucru esențial, în condițiile în care populația și-a pierdut încrderea în instituțiile statului.

„Nu am comentat, în general, deciziile Curții Constituționale sau ale instanțelor. Chiar dacă, la nivel european, nu există o procedură unitară privind transparența declarațiilor de avere, experiența acumulată în România în acești ani arată că transparența publicării acestor declarații, atunci când deții o funcție publică, a fost un câștig”, a scris președintele interimar al PNL pe pagina sa de Facebook.

„În plus, există numeroase zone din instituțiile publice în care lucrurile au scăpat de sub control – de la cumulul de câștiguri, până la indemnizații care nu se justifică – iar transparența declarației acționează ca un fel de frână pentru a nu se sări calul. Vedem din păcate ce se întâmplă în unele companii de stat, unde câștigurile „au fost secretizate”, a continuat Bolojan.

Citește și: Filmare virală cu Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, băgați cu forța în dubă, de jandarmi. Cuplul prezidențial, în mijlocul celui mai tensionat protest civic / Video

Citește și: Florin Călinescu nu crede că Donald Trump l-a sunat pe Nicușor Dan pentru a-l felicita pentru câștigarea alegerilor. Ce a spus actorul despre ceremonia de învestire: „A fost parastas”

Președintele interimar al PNL, despre importanța transparenței

Ilie Bolojan susține că, după ce va fi publicată motivarea CCR, trebuie găsită o soluție pentru a fi asigurată, în continuare, transparența și accesul public la informațiile relevante.

„Este necesar ca situația să fie analizată pentru a vedea în ce măsură se pot face modificările necesare pentru a asigura în continuare transparența și accesul public la informații relevante”, a afirmat el.

„Voi susține acest lucru. În același timp, este important să construim o cultură a transparenței, nu doar prin reglementări clare, ci și prin aplicarea consecventă a acestora și prin măsuri suplimentare care să întărească integritatea în sectorul public. Perioada următoare trebuie să aducă un efort susținut în această direcție”, a completat Ilie Bolojan.

Citește și: Ce salariu are Sorin Grindeanu. Ministrul Transporturilor critică decizia CCR privind declarațiile de avere: „Sunt pentru transparență”

Citește și: Nicușor Dan critică decizia CCR de a secretiza declarațiile de avere ale demnitarilor: „Este în contradicție cu un principiu esențial al democrației”

Ilie Bolojan a terminat reforma la Senat

Ilie Bolojan a revenit la funcția sa de președinte al Senatului, iar acum a anunțat că a finalizat tăierile de personal începute înainte să preia funcția de președinte interimar al României.

„În aceste zile s-au finalizat toate procedurile legate de reducerea personalului Senatului, ca urmare a deciziilor adoptate la începutul anului. Din cele 796 de posturi, au rămas 649, dintre care 31 sunt neocupate, fiind rezervate persoanelor suspendate de drept. Reducerea de personal s-a făcut prin normarea corectă a personalului și prin reducerea posturilor de consilieri de pe lângă comisii și cabinetele demnitarilor”, a precizat Bolojan.

„Diferența dintre fondul de salarii necesar inițial, de 93,9 milioane de lei anual, și cel pentru posturile reduse, de 76,4 milioane de lei anual, este de 17,5 milioane de lei – adică aproximativ 3,5 milioane de euro. Aceasta este suma care va fi economisită într-un an, ca urmare a acestei reorganizări – o economie de peste 18% din fondul de salarii. Poate nu pare o economie mare, dar în trei ani înseamnă un pasaj într-o intersecție aglomerată din București, valoarea estimativă a unui pasaj rutier fiind de 10 milioane de euro. Gândiți-vă că astfel de reduceri se pot face la multe instituții și calculați câte pasaje s-au pierdut până acum”, a subliniat președintele Senatului.

Sursă foto: Facebook

Ultima modificare mai 30, 2025 2:22 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale
OSZAR »