Home > Știri > J.D. Vance, detalii despre întâlnirea cu Papa Francisc: „A avut unele dezaprobări”. Suveranul Pontif a murit la mai puțin de 24 de ore de la întâlnirea cu vicepreședintele SUA
J.D. Vance, detalii despre întâlnirea cu Papa Francisc: „A avut unele dezaprobări”. Suveranul Pontif a murit la mai puțin de 24 de ore de la întâlnirea cu vicepreședintele SUA
J.D. Vance, vicepreședintele SUA, a oferit detalii despre întâlnirea pe care a avut-o cu Papa Francisc cu doar câteva ore înainte ca Suveranul Pontif să moară, la vârsta de 88 de ani.
Vicepreședintele american J.D. Vance s-a declarat norocos că l-a cunoscut pe Papa Francisc chiar înainte ca acesta să se stingă din viață. Vance a avut o audiență de 15 minute duminică dimineață, la Vatican, în timp ce se afla în vizită în Italia. Dimineața următoare, la ora locală 7:35, Papa Francisc a decedat.
J.D. Vance a reflectat asupra faptului că a fost unul dintre ultimii oameni cu care Papa Francisc s-a întâlnit înainte să moară. Vicepreședintele SUA a descris întreaga experiență drept „nebunească” și l-a numit pe Papa un „mare preot creștin”.
„M-am gândit mult la asta. A fost destul de nebunesc. Evident, când l-am văzut, nu știam că mai avea mai puțin de 24 de ore pe acest Pământ. Cred că a fost o mare binecuvântare”, a declarat Vance pentru un grup de jurnaliști din India, după încheierea călătoriei sale în Italia.
„Am avut noroc că am putut să-i strâng mâna și să-i spun că mă rog pentru el în fiecare zi, pentru că… am făcut-o și o fac”, a spus el, potrivit Reuters și EFE, preluate de Agerpres.
„A avut unele dezaprobări față de unele dintre politicile administrației noastre”
Papa a criticat dur politicile de imigrare ale lui Donald Trump și J.D. Vance, descriindu-le drept o rușine, cu puțin timp înainte de învestirea noului președinte american, în ianuarie anul acesta. În mod ironic, soțiile lui Trump și Vance nu au origini americane. Melania Trump provine din Slovenia, în timp ce Usha Vance s-a născut pe pământ american, dar are origini indiene.
Vance a refuzat să vorbească despre diferendele dintre administrația americană și regretatul pontif. „Sunt conștient că a avut unele dezaprobări față de unele dintre politicile administrației noastre. De asemenea, a avut o mulțime de aprobări față de unele dintre politicile administrației noastre. Nu voi întina… moștenirea omului vorbind despre politică. Cred că a fost un mare preot creștin și așa aleg să mi-l amintesc pe Sfântul Părinte”, a spus Vance.
Întrebat dacă speră că următorul Papă va călca pe urmele progresiste ale lui Francisc sau că va adopta o abordare mai tradițională, conservatorul Vance a ezitat.
„Nu mă voi preface că ofer îndrumări cardinalilor cu privire la persoana pe care ar trebui s-o aleagă drept următorul papă. Avem o mulțime de probleme pe care să ne concentrăm în Statele Unite. Voi spune doar o rugăciune pentru înțelepciune, pentru că, evident, vreau să aleagă persoana potrivită. Vreau să aleagă pe cineva care să fie bun pentru catolicii lumii”, a spus vicepreședintele american.
Papa Francisc l-a primit pe JD Vance pentru o audiență scurtă în Duminica Paștelui, la ora locală 11:30, la reședința sa, Santa Marta. Suveranul Pontif a încetat din viață ziua următoare, a doua de Paște, la ora locală 07:35.
Papa Francisc a murit din cauza unui accident vascular cerebral, urmat de comă și „colaps cardiocirculator ireversibil”, a anunțat Vaticanul luni seară, 21 aprilie. Papa Francisc suferea de insuficiență respiratorie acută în contextul pneumoniei bilaterale multimicrobiene, de bronșiectazii multiple, de hipertensiune arterială și de diabet zaharat de tip II.