Robert Lupu, zis Wolf, a publicat un mesaj tulburător cu câteva ore înainte să o omoare pe Teodora Marcu, fostă concurentă de la „Insula Iubirii”, sub privirile fiicei sale de 3 ani. Tânăra în vârstă de 22 de ani era însărcinată în aproape cinci luni cu cel de-al doilea copil. După ce a comis crima, Lupu s-a sinucis într-o parcare din apropiere.
Cuprins
- 1 Mesajele tulburătoare publicate de Robert Lupu, zis Wolf, înainte să o omoare pe Teodora Marcu
- 2 Cum s-a produs tragedia
Cuprins
Mesajele tulburătoare publicate de Robert Lupu, zis Wolf, înainte să o omoare pe Teodora Marcu
Teodora Marcu traversa o trecere de pietoni din ansamblul rezidențial Cosmopolis, aflat în localitatea Ștefăneștii de Jos, județul Iflov, când a fost ucisă de Robert Lupu, un fost iubit, cu mai multe focuri de armă. Înainte să comită crima, Robert a publicat mai multe mesaje tulburătoare în mediul online.
„E doar o chestiune de timp”, a scris Lupu pe rețelele sociale, cu câteva ore înainte să o ucidă pe Teodora Marcu.
„Unele femei cred că prin nașterea unui copil, doi, trei, etc. se spală de păcatele comise”
De asemenea, în data de 26 mai, acesta a scris de mână mai multe pagini cu mesaje cutremurătoare pe care le-a fotografiat și postat pe Facebook.
„Unele femei cred că prin nașterea unui copil, doi, trei, etc. se spală de păcatele comise. Situația e fix a unui cazier: pedeapsa se poate ispăși, dar fapta rămâne. Și vorbește tăcut”, a scris criminalul.
Un alt mesaj postat de Robert Lupu: „Majoritatea femeilor susțin că își doresc un copil cu tine din dragoste nemărginită. Dar de crescut copilul, tu trebuie să te angajezi obligat pe marginea financiară. Nu contează că nu ești pregătit, îți induce ideea forțat în numele iubirii. Acest lucru e maxim de pervers”.
„Dacă femeii îi reușește manevrarea bărbatului, atunci cică ea e deșteaptă. Atunci când nu poți fi manipulat, atunci ești tu un prost. Cu toate astea, când își găsesc unul pe placul lor, îl intitulează: Prostul meu. În aceste condiții, când e bărbatul prost? (Întreb și eu pentru un prieten)”, a mai scris bărbatul pe 26 mai.
„În timp ce iubirea e efemeră, ura rămâne eternă”
Într-o altă postare din octombrie 2024, Robert Lupu (Wolf) scria „consider că m-am sinucis”.
„În timp ce iubirea e efemeră, ura rămâne eternă”, a mai scris el, într-o frază subliniată cu mențiunea „de pus în ramă”.
„Nu te naști nici rău, nici bun. Societatea în care evoluezi te determină să oglindești adevărata ei față”, mai este un mesaj.
„Viața poate fi un film frumos, interesant și plăcut, dar cu final tragic”, a mai scris bărbatul.
Vezi toate mesajele scrise de Robert Lupu (Wolf) în galeria foto de mai sus.
Cum s-a produs tragedia
Sâmbătă, 31 mai, Teodora Marcu se plimba cu fiica ei de trei ani, o verișoară și fiicele acesteia de 4 și 8 ani în cartierul Cosmopolis din Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov. În timp ce pășea pe o trecere de pietoni, Teodora a fost ucisă cu mai multe focuri de armă. Criminalul, Robert Lupu (Wolf), a tras trei focuri, unul în piept și alte două în abdomen, potrivit Adevărul.ro.
Potrivit primelor informații din anchetă, fapta a fost premeditată. Criminalul a plecat de la locul crimei, fiind urmărit de zeci de polițiști, trupe SAS, jandarmi și negociatori. Încolțit de forțele de ordine într-o parcare, Robert Lupu (Wolf) și-a tras un glonț în cap. Polițiștii au descoperit asupra criminalului două pistoale letale – unul de dimensiuni normale și unul mic. Una dintre arme era încărcată cu 14 cartușe.
Teodora Marcu ar fi împlinit 23 de ani în această vară și era însărcinată în aproape cinci luni cu al doilea copil. Tânăra era căsătorită cu iluzionistul Alex Marcu, plecat în acel moment la un spectacol în Chișinău. Cuplul devenise cunoscut după participarea la „Insula Iubirii”, sezonul 6.
Foto: Facebook; Instagram
Ultima modificare iunie 2, 2025 9:50 am