Cât de mult simte fiica Elenei Udrea lipsa mamei sale. Eva a terminat clasa 0 și a fost însoțită doar de tatăl ei: „O așteaptă în fiecare zi”

.

Eva, fetița Elenei Udrea și a lui Adrian Alexandrov, a terminat clasa 0 și a fost însoțită la festivități de tatăl ei. Deși a fost o zi specială și frumoasă, fericirea micuței a fost umbrită de lipsa mamei sale care, de trei ani, se află în spatele gratiilor, după ce a fost condamnată la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. Partenerul fostului ministru a vorbit deschis despre felul în care o afectează pe fiica lui lipsa Elenei Udrea.

Eva, fiica Elenei Udrea, a terminat clasa 0

Elena Udrea se află de mai bine de trei ani în arest, în Penitenciarul Târgșor Nou, unde își ispășește pedeapsa de 6 ani de închisoare. Fostul ministru a fost acuzat de luare de mită și abuz în serviciu în organizarea galei de box la care a participat Lucian Bute.

În urmă cu câteva săptămâni, aceasta a obținut o victorie importantă în instanță, când magistrații au decis să îi scadă din pedeapsă aproximativ opt luni și jumătate din pedeapsă. Astfel, ea avea dreptul de a solicita eliberarea condiționată. Însă, nici până în prezent nu a intrat în comisia de eliberare condiționată. Dosarul său urmează să fie analizat pe 24 iunie. Atunci ea va afla dacă va fi sau nu eliberată.

Cea care a avut cel mai mult de suferit în această perioadă este Eva Maria, fetița Elenei Udrea, care a fost nevoită să crească fără mama sa. Deși Adrian Alexandrov face tot posibilul pentur a-i oferi micuței tot ce are nevoie, acesta mărturisește că nu poate suplini pe deplin iubirea și afecțiunea mamei.

Acum, Eva a absolvit clasa 0 și, spre deosebire de ceilalți copii, nu a avut-o alături și pe mama ei, iar fetița simte foarte tare lipsa acesteia.

„Astăzi a fost un moment cu adevărat special: absolvirea celei mici a clasei 0. A fost o zi emoționantă, dar și foarte grea din punct de vedere sufletesc, pentru că toate colegele ei aveau ambii părinți alături, iar noi… mereu am fost singuri la evenimentele școlare! Sunt un tată mândru, dar, în același timp, simt mereu lipsa unei prezențe esențiale în viața noastră: mama ei”, a declarat Adrian Alexandrov pentru Spynews.

Citește și: Cum a reacționat Eva, fetița Elenei Udrea, când a aflat că mama ei vine mai repede acasă. Adrian Alexandrov: „A început să plângă”

Citește și: În ce condiții stă Elena Udrea la Penitenciarul Târgșor. Adrian Alexandrov, despre celula iubitei sale: „Nu este ea privilegiată. Știu de la ea”

Adrian Alexandrov, mărturisiri emoționante despre fiica sa

Elena Udrea a ratat, în ultimii ani, cele mai importante evenimente din viața fiicei sale, iar micuța așteaptă în fiecare zi să își vadă și îmbrățișeze mama.

„Din păcate, nici anul acesta Elena nu a putut fi alături de fetița noastră. Este eligibilă pentru eliberare deja, dar cu toate acestea, nu a intrat în comisia de eliberare! În ultimii trei ani, ea nu a fost prezentă la niciun moment important din viața copilului – nici la zile de naștere, nici la serbări, nici la sărbători. Sunt lucruri pe care un copil nu le uită și care dor. Cea mică o așteaptă în fiecare zi. Își face speranțe de fiecare dată când aude o ușă sau un telefon sunând. Întrebarea «Când vine mami?» a devenit parte din rutina noastră zilnică”, a povestit Adrian Alexandrov pentru publicația menționată anterior.

Citește și: Ilie Năstase, prima reacție după ce soția lui, Ioana Năstase, a depus actele de divorț: „Sunt la mare”

Citește și: Monica Tatoiu, jefuită în vacanță: „Eram pe terasă când au intrat hoții”

Totodată, el spune că speră ca absolvirea clasei zero să fie ultimul eveniment din viața fiicei sale de la care Elena Udrea să fi lipsit. Bărbatul își dorește să își vadă familia unită și ca fiica lui să nu mai sufere din cauza lipsei mamei ei.

„Pentru mine e o luptă continuă și încerc să compensez lipsa Elenei, dar m-aș minți dacă aș crede că reușesc. Încerc să-i ofer toată iubirea și susținerea de care are nevoie, dar sunt lucruri pe care doar o mamă le poate oferi. Sper ca acesta să fi fost ultimul eveniment important la care Elena nu a putut fi prezentă. Toți copiii au nevoie de o mamă alături pentru a avea o copilărie întreagă… nu una petrecută în așteptare”, a mai spus Adrian Alexandrov.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Elena Udrea și familia ei

Sursă foto: Facebook, Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton
OSZAR »