Radu Ille, primele declarații despre divorțul de Nina, după 20 de ani de căsnicie: „Nu credeam că se va ajunge aici”

.

Radu Ille și soția lui, Nina, au divorțat după 20 de ani de căsnicie. Cei doi au împreună doi copii, însă separarea ar fi fost inevitabilă, cu toate că artistul și-ar fi dorit să se împace cu partenera lui. Acum, solistul de muzică populară a rupt tăcerea și a vorbit deschis despre motivele care au dus la despărțire.

Radu Ille, primele declarații despre divorț

La finalul anului trecut s-a aflat că Radu Ille și soția lui Nina, au decis să divorțeze după 20 de mariaj. Separarea a avut loc, iar acum artistul a hotărât că este momentul să povestească lumii ce s-a întâmplat. În cadrul unui interviu acordat Spynews, acesta a mărturisit, cu lacrimi în ochi, că el și-ar fi dorit să se împace cu soția lui, dar a ales să respecta planul pe care Dumnezeu l-a avut pentru familia lui.

„Omenește, și eu m-aș fi bucurat să fie așa. Oricine s-ar bucura la așa ceva. Nu credeam că se va ajunge aici, dar asta e viața, asta e situația. Mergem mai departe, îi mulțumim Bunului Dumnezeu că suntem bine, copiii sunt sănătoși, să avem putere să mergem mai departe, să fie bine. Cred că oamenii au multe probleme și dureri. Nu cred că e cineva care nu mai poate de grija mea. Vedeți și voi în ce situație se mai află lumea: durere, lacrimi… Haideți să vorbim despre lucruri frumoase”, a spus Radu Ille.

Artistul continuă să aibă doar cuvinte frumoase pentru fosta lui parteneră de viață.

„Lumea poate să spună ce vrea, presa poate să scrie ce vrea, când vrea. Eu știu ce simt. Mi-am dorit copii, Dumnezeu m-a binecuvântat cu doi copii frumoși. Ninuța rămâne mama copiilor mei, a fost și va fi pentru totdeauna. Niciodată n-o să pot, nici măcar cu gândul, să mă uit urât la ea, să spun ceva urât despre ea. Doamne ferește!”, a mai spus el.

Citește și: Radu Ille, povestea neștiută din spatele zâmbetului: „Încerc să rămân normal în lumea asta atât de frumoasă, dar tare păcătoasă“/ Exclusiv

Citește și: Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea Viva! Iulia Vântur, Andreea Esca și Andreea Raicu, printre celebritățile care au pășit pe covorul roșu

Care au fost motivele divorțului

„Nu mai suntem împreună. Eu mă știu pe mine, nu știu… poate e vârsta, dar nu e vârsta. Eu mă rog când mă trezesc, mă rog când mă pun la culcare, mă rog și când beau apă, înainte să mănânc, după ce mănânc. Atunci când omul își dorește un lucru și îi iese exact cum a vrut, spune că uite, mi-a ajutat Dumnezeu. Dar când nu îi iese cum a vrut, spune că nu mi-a ajutat Dumnezeu”, a continuat Radu Ille.

În ceea ce privește motivele divorțului, artistul consideră că aceasta a fost „calea lui Dumnezeu”.

„Eu sunt de părere că asta a fost calea lui Dumnezeu. Poate Dumnezeu m-a ferit de ceva. Iar atunci, în felul meu non-conflictual, cine mă cunoaște bine știe, eu sunt un om cu picioarele pe pământ. Înainte de artist, sunt om. Dar mă întrista și pe mine când vedeam situații urâte între partenerii care divorțau. N-am să fac așa ceva. Nu am de ce să fac așa ceva. Mă rog pentru sănătatea mea, pentru sănătatea pruncilor, pentru sănătatea mamei mele, sunt rudele mele de sânge, iar următoarea rugăciune e pentru sănătatea mamei copiilor mei. Îmi dau lacrimile când vorbesc despre treaba asta. E mama copiilor mei. O spun cu sufletul plin de bucurie: mama e mamă. Dumnezeu a decis asta. Nu eu am decis asta”, a mai spus Radu Ille.

Citește și: Avocatul Gabrielei Lucuțar, prima reacție după ce polițiștii i-au făcut dosar penal: „Cred că aceste verificări de rutină ascund în spate un abuz”

Citește și: Cum își menține Delia silueta tonifiată, la 43 de ani: „Mi-ar plăcea să fiu mai slabă”

Artistul recunoaște că nu i-a fost ușor să treacă peste această despărțire, dar continuă să o aprecieze pe Nina indiferent de ce s-a întâmplat.

„Sunt un om cu picioarele pe pământ. Am trecut prin multe situații, la fel ca mulți alții. Fiecare cu viața lui. Am stat și m-am gândit și am zis că prea bine sunt toate puse la punct ca eu să mă pun împotriva cuiva sau la ceva. (…) Cum noi am făcut ceasul rotiță cu rotiță, așa nimic nu merge fără un rost. M-am gândit la situația mea: are un rost. E adevărat că nu mi-a fost ușor. Slavă Domnului că vorbim. Eu iubesc foarte mult viața. Simt că fac parte din natură când ies în natură. Iubesc iarba verde, iubesc cerul, iubesc lumea. Iar pruncii mei: Răducu al meu e un ochi, Eli Maria e celălalt ochi, iar Nina e sufletul. Adică ei fără mamă… Orice s-ar întâmpla între oricine, eu când văd cazuri, cum pot să zică ceva urât de mama copiilor? Dumnezeu m-a ajutat să trec prin asta. Băiatul meu are 20 de ani, am avut cu cine să discut. Fetița are 11 ani”, a mai spus Radu Ille.

În ceea ce privește cariera sa, cântărețul spune că a reușit să se mobilizeze și să revină pe scenă.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Radu Ille și Nina

Sursă foto: Instagram, Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton
OSZAR »