Teodora Marcu și soțul ei, Alex Marcu, au trecut prin clipe greu de suportat, ani la rând, din cauza lui Robert Lupu. După ce s-a despărțit de el, tânăra a fost urmărită și hărțuită de bărbatul care, în cele din urmă, i-a luat viața. Acum au ieșit la iveală noi detalii despre agresiunile la care i-a supus criminalul.
Cuprins
Cuprins
Teodora Marcu și soțul ei, loviți de Robert Lupu după cununia civilă
Teodora Marcu a fost ucisă pe 31 mai de Robert Lupu, pe când se plimba liniștită cu fiica ei de doar 3 ani, pe străzile cartierului rezidențial în care locuia. Criminalul a scos un pistol și a tras patru focuri de armă asupra ei. Teodora era urmărită, hărțuită și amenințată de ani de zile de cel care i-a luat viața. Bărbatul chiar i-a lovit pe ea și pe soțul ei, Alex Marcu, la doar câteva zile de la cununia lor civilă.
Criminalul a notat în cartea sa, „Viața unui zdrențoi și analizele lui”, numeroase episoade tulburătoare, precum și un incident din 2021, ce s-a petrecut la scurt timp după ce Teodora Marcu s-a căsătorit civil cu Alex Marcu.
Acesta a aflat de la una din prietenele Teodorei Marcu că tânăra și soțul ei vor merge să își ia un câine din comuna Unirea, județul Dolj, iar el s-a îndreptat rapid spre locație, unde i-a așteptat și i-a agresat.
„În una din seri, când fumam în balcon, primesc un mesaj pe Facebook. Mesajul era trimis de Diana, fosta prietenă a magicianului care voia să vorbim. Intrăm în legătură, stabilim să ne vedem. A doua zi plec spre Craiova, ne întâlnim intrând într-o ședință amplă, în urma căreia ne-am edificat asupra celor întâmplate. La un moment dat, Diana primește telefon de la tatăl ei care o anunță de intenția magicianului de a-și lua câinele lăsat la ei la curte, într-o comună la vreo 70 km de Craiova. Vestea cade trăsnet și apare ocazia de interceptare a trădătorilor”, a scris Robert Lupu în cartea sa.
Văzându-i pe Teodora și Alex Marcu, criminalul s-a îndreptat spre ei și i-a lovit, notâtnd în cartea sa că a fost „un cadou de nuntă”.
„Ajungem la locul cu pricina înaintea lor, așezându-ne în așteptare, nu durează mult și apar Romeo cu Julieta. A fost imposibil să rezist pașnic. Ies afară servindu-l cu o palmă serioasă lui, și ei una să nu se supere de inechitate. Ținând cont că la câteva zile au făcut cununia civilă, pot considera palmele ca și un cadou de nuntă servit anticipat. Mă urc în mașină, o preiau pe Diana, plecând către Craiova, după care plec spre Onești. Făcusem 800 km, dar nu îmi părea rău. Mă simțeam oarecum răcorit.”, a mai spus asasinul.
Alex și Teodora Marcu au făcut plângere la poliție
Teodora și Alex Marcu au mers apoi la poliție unde l-au reclamat pe Robert Lupu, după ce acesta i-a lovit de față cu mai multe persoane. Doar că, în momentul în care au fost audiați de autorități, aceștia au ales să spună că nu știu nimic.
„La data de 28 martie 2021, ora 21.31, polițiștii Secției nr. 9 Poliție Rurală Cetate au fost sesizați de un bărbat, de 31 de ani (la data respectivă), din comuna Unirea, prin 112, cu privire la faptul că ar fi fost lovit cu pumnul în zona feței de către un bărbat, de 45 de ani, în timp ce se afla într-un imobil din comuna Unirea, județul Dolj. Urmare a cercetărilor efectuate a rezultat faptul că, la data respectivă, bărbatul de 31 de ani a mers împreună cu concubina sa, o tânără, de 18 de ani, din municipiul Onești (Marcu Mariana Teodora), la domiciliul unui bărbat din comuna Unirea, pentru a lua un cățel”, se arată în comunicatul Poliției.
Citește și: De ce a anulat Mihai Albu luna de miere. Mikaela, fiica lui, s-a mutat acasă la el
„Atât bărbatul de 31 de ani, cât și concubina sa au declarat faptul că în curtea locuinței respective a venit și un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Onești, care l-a lovit pe el cu pumnul în zona feței, iar pe concubina sa cu palma în zona feței, totodată cei doi declarând că de față au mai fost, pe lângă proprietarul imobilului, alte două persoane. Totodată, bărbatul și concubina acestuia au formulat plângeri prealabile pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, fără a prezenta certificate medico-legale, iar martorii precizați și identificați au declarat că nu au văzut și nu au fost de față la faptele sesizate. La sfârșitul anului 2021, dosarul penal a fost înaintat unității de parchet competente”, au mai transmis autoritățile la momentul incidentului.
Tot în 2021, Teodora Marcu a reușit să obțină un ordin de protecție împotriva lui Robert Lupu, care a expirat după patru luni. Deși a depus mai multe plângeri la poliție, acesta a rămas în libertate, continuând să o hărțuiască până în ziua în care i-a luat viața.
Sursă foto: Instagram
Ultima modificare iunie 4, 2025 2:48 pm