Floarea de lotus fascinează prin frumusețea ei delicată, prin parfumul și culorile ei pastelate. Mai mult decât o floare frumoasă, floarea de lotus a adunat de-a lungul veacurilor semnificații profunde, fiind folosită în ritualurile religioase, în artă și în medicină!
Floarea de lotus este unul dintre cele mai vechi simboluri spirituale în India și Asia. Ea simbolizează frumusețea, puritatea, noblețea și rezistența. Planta și florile ei minunate au fascinat dintotdeauna prin puterea lor de a se ridica din mâlul apelor și de a înflori strălucitor în razele soarelui.
Lotusul este o plantă magică, cele mai vechi soiuri fiind relicve ale unor ere trecute de milioane de ani. Nuferii și lotușii, adevărate comori ale apelor, sunt supraviețuitori ai planetei de peste 50 – 60 de milioane de ani. Spre exemplu, nufărul alb termal pe care îl admirăm în lacurile termale din stațiunea Băile Felix, nymphaea lotus thermalis, este un supraviețuitor din era terțiară, care s-a extins cu 65 până la 3 milioane de ani în urmă.
Lotusul, plantă acvatică exotică
Lotus este numele mai multor plante acvatice exotice din familia nimfaceae, cu flori albastre, mari, plăcut mirositoare (Nymphaea coerulea), roz (Nelumbo nucifera) sau albe (Nymphaea lotus thermalis), cel din urmă denumit și nufăr termal.
Lotusul este o specie unică în lumea plantelor datorită caracteristicilor sale distinctive care l-au ajutat să supraviețuiască milenii de-a rândul. Se pare că este cea mai bătrână floare din lume, deși nu toți cercetătorii sunt de acord cu acest aspect. Cert este că lotusul este mult mai bătrân decât majoritatea ființelor și plantelor de pe Terra.
Lotusul se distinge prin florile sale mari, de un alb pur sau roz pal, care se ridică deasupra apei pe tulpini groase. Frunzele sale rotunde, verzi, pot atinge până la 60 – 80 de centimetri în diametru și sunt hidrofobe, respingând apa. Unele specii de lotuși au frunze uriașe, groase și solide pe care își fac cuib păsările de apă și care ar putea ține la suprafața apei un bebeluș.
Lotusul preferă apele stătătoare sau cu mișcare lentă, precum lacurile, iazurile și mlaștinile. Are nevoie de soare plin pentru a înflori și un sol bogat în nutrienți.
Diferența dintre nuferi și lotuși
Nuferii și lotușii fac parte din aceeași mare familie a plantelor nimfaceae. Sunt înrudiți și sunt aproape frați. Dar există câteva diferențe între nuferi și lotuși:
Frunzele de lotus se ridică până la 10 – 25 de cm deasupra apei, iar frunzele de nufăr plutesc pe apă.
Florile de lotus se ridică până la 15 – 30 cm deasupra apei, mai sus de frunze; pe când florile de nufăr plutesc pe apă și se ascund între frunze, iar seara se închid și coboară ușor sub luciul de apă; florile de lotus se închid și ele la apusul soarelui și se ascund în apă.
Frunzele de lotus sunt de 2 până la 5 ori mai mari decât cele de nufăr și unele specii au frunze atât de mari și viguroase că pot susține mici animale și cuiburi de păsări acvatice;
Frunzele de nufăr nu cresc mai mari decât o farfurie, de cel mult 25 – 30 cm în diametru și sunt mult mai subțiri și fragile, în comparație cu cele de lotus.
Lotusul se dezvoltă cel mai bine în apă adâncă de 25 cm, nuferii preferă adâncimi mai mari, în jur de 60 cm.
Floarea de lotus are în general un diametru de 20 cm (pot fi și mai mari); florile nuferilor pot fi mici de 3 – 4 cm diametru sau puțin mai mari, până la 10 – 15 cm diametru.
Floarea de lotus trăiește 3 – 4 zile; florile de nufăr rezistă 5 – 6 zile.
Culoarea florilor de lotus se poate schimba de la o zi la alta, spre exemplu de la roz aprins la roz palid; florile de nufăr își păstrează aceeași culoare.
Unii cercetători susțin că florile de lotus au 3 culori de bază: roz, alb și crem; lotușii cu alte culori sunt hibrizi; florile de nufăr au o paletă mai largă de nuanțe, inclusiv mov, albastru, bleu sau portocaliu.
Petalele florilor de lotus sunt subțiri, mate și sunt dispuse în formă de cupă; petalele florilor de nufăr sunt înguste, cerate și dispuse în formă de stea.
Rădăcina de lotus este un rizom alungit, pe când cea de nufăr are formă de con.
Floarea de lotus în spiritualitatea orientală
Frumusețea și parfumul acestei flori, dar mai ales capacitatea ei de a se ridica și de a înflori din adâncimea apelor a fascinat din cele mai vechi timpuri. În India, floarea de lotus este sacră și este asociată cu puterile divine. În hinduism, floarea de lotus este un simbol central, fiind asociată adesea cu zeița Lakshmi, reprezentând frumusețea, prosperitatea și fertilitatea. De asemenea, este legată de Brahma și Vishnu, sugerând ideea de creație și viață eternă. În budism, lotusul simbolizează iluminarea spirituală, reprezentând capacitatea de a rămâne nepătat în ciuda tentațiilor lumii materiale.
Simbol al nobleții și al transformării
Lotusul alb reprezintă puritatea și noblețea, lotusul roz reprezintă tinerețea și speranța, iar ambele flori, indiferent de culoare, reprezintă puterea spirituală, puterea sufletească, spiritul înalt, capabil să se ridice deasupra lumii cu toate relele ei, așa cum floarea de lotus se ridică spre soare din adâncurile mâloase ale apelor. Totodată, floarea de lotus reprezintă renașterea spirituală, iluminarea și transformarea sufletului, așa cum ea se transformă dintr-un boboc acoperit de mâl în frumoasa floare regală, care împodobește lacurile.
Simbol al renașterii
Și în mitologia egipteană, lotusul era asociat cu soarele și renașterea. În marea Carte a Morții au fost descoperite mai multe rețete în care florile de lotus erau folosite pentru magie și pentru diverse poțiuni și leacuri menite să dăruiască viață veșnică sau capacitatea de a renaște.
În arta contemporană, floarea de lotus este adesea folosită drept simbol al păcii, armoniei, eleganței și al transfigurării spirituale. Forma perfectă și echilibrată a florilor de lotus a fost studiată în arhitectură, a fost copiată în design-ul interior, în industria mobilei sau a bijuteriilor.
Beneficiile pentru sănătate
Floarea de lotus nu este doar un simbol spiritual, ci și o sursă de beneficii pentru sănătate, având proprietăți medicinale recunoscute în medicina tradițională și modernă.
În Ayurveda și medicina chineză, diferite părți ale plantei de lotus sunt utilizate pentru tratamentul unei mari varietăți de afecțiuni. Rădăcinile, semințele și frunzele sunt folosite pentru proprietățile lor antiinflamatorii, antipiretice și calmante.
Lotusul este în totalitate comestibil și considerat o delicatesă. Rizomul, frunzele, florile si semințele se pot consuma în salate sau gătite cu diverse legume, cu orez și carne. Spre deosebire de lotus, trebuie să știi că nuferii nu sunt comestibili.
Proprietăți antioxidante și hepatoprotectoare
Rizomul de lotus are o formă alungită de banană și este foarte fragil. El este folosit în multe decocturi cu proprietăți vindecătoare. Studiile moderne au demonstrat că extractul de lotus are potențial antioxidant, hepatoprotector și neuroprotector. De asemenea, s-au descoperit beneficii în reglarea nivelului de zahăr din sânge și îmbunătățirea sănătății digestive.
Proprietăți calmante și euforice
Floarea de lotus (Nelumbo nucifera) conține acizi numiți lotusină și nuciferină, compuși neurostimulatori, care generează o stare de relaxare plăcută, liniște, pace lăuntrică și calm. Din Antichitate, florile și rizomii erau folosiți în ritualuri magice și religioase pentru acest efect calmant și euforic. Se credea că florile și semințele plantei au inclusiv efect afrodiziac și creșteau șansele unei concepții reușite.
Proprietăți antibacteriene și antifungice
În medicina modernă, lotusul este utilizat în tratamente pentru infecții fungice, afecțiuni ale pielii (cum ar fi lepra și pecinginea). Seva din frunze și tulpini are capacitate antibacteriană și este utilizată pentru a trata boli cu transmitere sexuală, cum ar fi gonoreea și sifilis. De asemenea, decocturile din lotus sunt bune pentru tratarea hemoroizilor și dizenteriei. Tratamente occidentale cu extras de lotus au fost folosite în anumite tipuri de diabet și artrită reumatoidă.
Curiozități despre floarea de lotus
Din vremuri vechi până în zilele noastre, lotusul este considerat o plantă sacră, cu numeroase virtuți terapeutice și caracteristici unice, pe care știința continuă să le studieze.
Efectul lotus este un fenomen rar în natură și semnifică abilitatea plantei de a respinge apa, de a fi impermeabilă. Oamenii folosesc și azi frunzele mari de lotus drept umbrele și le împletesc pentru a construi adăposturi de ploaie. Este uimitor cum frunzele de lotus nu rețin deloc apa, ba chiar au un mecanism curios de a respinge picăturile de apă.
S-a descoperit că frunzele și tulpinele plantei sunt acoperite cu perișori foarte fini și rezistenți. Acești perișori, acoperiți cu un strat de ceară, resping apa și noroiul, dar și bacteriile sau ciupercile care ar putea ataca frunzele. Lotusul are propriile lui arme să se apere de boli, deși crește în apele cele mai nămoloase.
Biologii au mai descoperit că lotusul îşi reglează temperatura, menținând florile la o temperatură de 30°C – 35°C, chiar dacă temperatura aerului scade la 10°C. Nu se știe cum reușește să facă acest lucru, dar este un fenomen specific doar ființelor cu sânge cald și cu un sistem nervos avansat.
O altă însuşire aparte a lotusului este puterea de germinare a semințelor care poate rămâne la fel de mare după mii de ani. Spre exemplu, cercetătorii chinezi au reușit să readucă la viață o specie pierdută de lotus, dintr-un lac secat de sute de ani. Seminţele au germinat, deși aveau o vechime de 1228 de ani. Cercetătorii britanici au reușit să germineze semințe de lotus vechi de aproape 2000 de ani. Ei au descoperit că semințele conțin o enzimă care protejează miezul și ajută germinația, indiferent cât de vechi sunt.
În 1881, când a fost deschis mormântul faraonului Ramses al II-lea, au fost descoperiți câțiva boboci de lotus roz perfect conservați, care și-au păstrat culoarea de peste 3000 de ani.